Dragă…,
se joacă luminiţele-n culori pe la geamuri aproape ‘ngheţate. Unele, mai mult pe dintr-un înăuntru şi mai puţin pe din afară. Pe afară se mai face şi cald. De la paşi, de la respiraţii, de la dorinţe ‘mplinite, de la vise ‘nflăcărate. De afară, e bine să se vadă geamurile împodobite. Pentru ca cei de afară să creadă. Ce vor, dar să creadă. Şi poate să viseze. Cum o fi să. Să îşi imagineze că înăuntru e la fel cum se vede de afară. Şi mai ales, cum se crede că e. Culoare. Sclipire. Şi poate, chiar se face aşa. Poate că proiecţiile celor de afară vor trece dincolo de perdele. Oamenii îşi imaginează întâmplări şi ţes poveşti despre ce-i dincolo de ferestre, în funcţie de ceea ce oferă ele. Şi cele mai multe devin dintr-o dată darnice ca şi cum simt o nevoie acută de priviri, de aprobare, de validare. Se hrănesc din asta. Ca să mai răzbească o iarnă. Încă una. Oamenii privesc oarecum cu milă spre geamuri fără strălucire. Săracii, îşi spun. Alţii, mai puţin dispuşi la un compromis cu sufletul, au verdictul la încheietura mâinii care arată acuzator spre casa-n care, spun ei, domină ignoranţa. Bă, ăştia nici măcar un beculeţ nu şi-au pus, ca şi cum ăsta e cel mai mare rău de care cineva se poate face vinovat în această perioadă. Ce-i dincolo de strălucire sau de întuneric nu pare să intereseze pe nimeni, de ce-ar conta? Continuă lectura
Şi iar loveşte vântul porţile închise,
Dragă…,
Ai observat? A tăcut imnul. S-au strâns drapele, au amuţit fanfare. Ascultă puţin liniştea rămasă-n urma zumzetului, liniştea aia care acoperă vacarmul străzilor, al lumii, al nostru. Ce-i dincolo de ea? Ştii, am urmărit câteva transmisiuni live şi am aflat, în funcţie de interesul patronilor fiecărei televiziuni, câţi oameni au leşinat, câţi au defilat, câţi au greşit pasul, câţi au huiduit, câţi s-au prins în horă. Câţi au fost, câţi ne-am mai rămas, ce mai suntem, ce rămâne? Asta nu pare să-i mai pese nimănui. E tăcere acum, s-a intrat în ritmul obişnuit.
Şi aş fi vrut
Afară… înserare. Şi cald. Sau călduţ, depinde de dispoziţia celui care dă verdicte. Poate fi şi frig, şi mohorât, şi gri, din aceleaşi considerente. Sec, ANM-ul spune că temperaturile sunt peste limitele normale ale perioadei. Normalul aici ar putea fi încadrat în nişte cifre mici ce indică grade. Celsius. Ce simplu pare deci normalul ăsta. E suficient să stai pe lângă media multianuală şi treci neobservat. Până la urmă cred că totuşi despre asta e vorba când te acuză cineva că eşti ca vremea. Nu vrea să-ţi transmită că ai fi nehotărât, ci tocmai că eşti normal. Sau nu. Dar oricum, normalul fie trece neobservat, fie e scos în evidenţă de cei meteo-sensibili deci n-ar fi de dorit. Oricum, „n-a fost nicicând să nu fie cumva”. Şi acest cumva poate căpăta culori şi simboluri atât de diferite încât ar fi mai bine să nu mai fie descris. Să-l simtă fiecare şi să-i dea nuanţe. Deci e… înserare. Şi călduţ. 
Îmi e teamă să strig
