S-a înroşit Montana.
Nu Hannah… 
, cu toate că şi Miley Cyrus se înroşeşte de 12 ori pe an, însă nu de ruşine. Bine…nici Montana noastră nu s-a înroşit de ruşine, cu toate că ar avea motive destule, ci de la atâta spam, făcut cu o agresivitate nemaiîntâlnită pe meleagurile noastre.
Că e vorba doar de interese financiare uriaşe, în care nu contează nici grija pentru oameni, dar mai ales pentru natură, m-am convins din secunda unu. Totuşi nu încetează să mă uimească energia cu care românii continuă să creadă în cauze false, inventate de cei care-şi văd de propriile interese. Ai crede că după 23 de ani de business acoperit de politică, oamenii sunt mai circumspecţi când vine vorba de astfel de momeli bine ţintite, însă iată că pofta cu care mulţi muşcă fără să adulmece, întrece până şi aşteptările unui sceptic by default, cum sunt eu.
Ştiu că în ultimele două săptămâni s-au scris întregi biblioteci în legătură cu subiectul Roşia Montană. Cel puţin în spaţiul virtual, cred că au trebuit cumpărate noi servere, pentru a stoca enormul volum de maculatură digitală, slobozită în eter de către cei care fac involuntar jocurile altora. S-au spus păreri peste păreri, s-au deschis vechi animozităţi, sau după caz, s-au creeat unele noi, tensiunea a atins cote alarmante, iar într-un final s-a ajuns şi la protestul în stradă, atunci când Read more…
Melancolia.
Eu când sunt inspirat, reuşesc în cel mai bun caz să plictisesc prin lungimea articolelor, iar uneori şi prin felul subiectelor alese, pe care le dezvolt în textele literare. Aşa că vă puteţi da cu uşurinţă seama cam ce iese când nu sunt inspirat. 
Din păcate pentru mine, dar mai ales pentru voi, acum este unul dintre acele cazuri, în care muza m-a cam părăsit, sau…a luat o pauză. De fapt, nu vreau să mint prin omisiune, aşa că voi destăinui faptul că am idei în legătură cu tema acestei ediţii a Clubului Condeielor Parfumate, însă toate ideile converg către texte cu un aer gothic, horror. Iar motivul pentru care n-am dezvoltat încă o asemenea idee, este lipsa timpului. Încă lucrez la ceva în acel sens, aşa că n-am dorit să public acum pe bucăţi, sau scris în fugă.
Şi totuşi, n-am vrut să las această temă neabordată. Toamna este anotimpul care-mi place cel mai mult. N-are sens să mă abţin chiar acum de la folosirea anumitor cuvinte, aşa că pot spune că ador toamna. O iubesc din toate punctele de vedere: climateric, senzorial, din punct de vedere al semnificaţiilor, vizual şi poate or mai fi şi altele… Este anotimpul cu care rezonez cel mai bine şi mi se pare că este anotimpul care mă reprezintă cel mai bine, chiar dacă am fost născut primăvara. Ştiu că multă lume simte că prinde viaţă primăvara, însă eu cu greu o pot suporta, ţinând cont de faptul că detest vara din toată fiinţa mea, iar predecesoarea ei nu face altceva decât să-mi vestească venirea căldurii… 
Dar mai bine las deoparte discuţia despre anotimpuri şi preferinţe, pentru că risc să scriu mai mult decât dacă aş fi scris o Read more…
‘Cause you are…the only one.
Ecourile Halloween-ului organizat de Gina continuau să se propage prin întreg cartierul, precum undele seismice care-şi fac simţită prezenţa departe de epicentru. Cu toate că trecuse aproape o lună, gura lumii nu înceta să discute despre evenimentul principal al acelei toamne, al cărui vârf l-a reprezentat apariţia Anei aşa cum nimeni n-o mai văzuse vreodată şi mai ales, cum nu şi-o închipuiau că poate fi. Multe dintre prietenele Ginei încercaseră preţ de câteva zile să o denigreze, aruncând-o într-o lumina nefastă, dorind să transmită şi să formeze impresia tuturor cunoscuţilor, cum că Ana fusese prea deocheat îmbrăcată, prea lipsită de bun simţ şi de bun gust, prea nesimţită să apară într-un astfel de costum de Halloween, dorind să sucească minţile bărbaţilor de la acea petrecere. Toate îşi transformaseră invidia în gelozie, chiar dacă n-aveau motive reale, câtă vreme Ana stătuse toată noaptea în preajma lui Tudor, care la rândul lui nu mai avusese ochi pentru altcineva. Comportamentul lor adolescentin le scosese din minţi. Faptul că-şi regăseau resurse încă nesecate de dragoste şi de atracţie reciprocă. Faptul că se savurau unul pe altul ca în anii tinereţii…
Planul lor însă, n-avea cum să reuşească atâta timp cât şi bărbaţii bârfeau, cot la cot cu ele, în paralel, iar bârfele lor atingeau un cu totul alt nivel decât cel al grupului de prietene pe care Gina îl păstorea din umbră. Toţi o admiraseră pe Ana la acea petrecere, iar cei care nu veniseră primeau acum detalii siropoase de la norocoşii prezenţi, singura lor refulare Read more…
Călărind furtuna.
Nu ştiu cum se face, dar de câte ori se apropie vara de sfârşit, parcă simt deja sufleteşte apropierea singurului anotimp în care mă simt complet, motiv pentru care intru într-un automat hippie mode autoindus. Poate şi pentru că urăsc vara la fel de mult precum iubesc toamna, sau poate de vină este căsătoria părinţilor mei la sfârşitul lui ’69, an pentru care încă visez la inventarea time travel-ului, sau poate or fi alte motive, însă aceeaşi exuberanţă pe care o încearcă oamenii odată cu sosirea verii, abia aşteptând să se scalde sub razele soarelui, o resimt eu în legătură cu toamna, a cărei melancolie neumuritoare o invit să mă împresoare cu apăsarea ei prietenoasă, binecunoscută deja şi singura capabilă să-mi deschidă toate simţurile.
Ok, recunosc – sunt şi foarte fericit că scap de cele trei luni pe care le detest cu toată puterea fiinţei mele, din punct de vedere climateric: Iunie, Iulie şi August. 
Mulţi cunoscuţi şi prieteni îmi spuneau hipiot. Abia în timp mi-am dat seama că uneori o făceau şi într-un mod peiorativ, însă ei au ştiut dintotdeauna că mi se rupe. N-am încercat niciodată să fiu în pas cu moda doar pentru că aşa trebuie, ci doar dacă mi-a plăcut ceva anume, într-un mod foarte sincer. Aşa că prea puţin m-a interesat situarea mea în afara vremurilor pe care le trăim, în ce priveşte vestimentaţia, preferinţele muzicale, stilul de viaţă…
De fapt nici nu ştiu cum de am reuşit să-mi menţin neschimbată o asemenea cărare, câtă vreme am crescut cu muzica şi stilul de viaţă disco ale anilor ’80, rap-ul şi rock-ul anilor ’90 şi…mda, facultatea e de vină. 
Acolo m-am înecat în Read more…
Hotness never fades.
-Unde te grăbeşti aşa Ana? Nici măcar nu putu să termine întrebarea fără a i se ivi un rânjet perfid pe faţă.
-Vecina, am mâncarea pe foc… Vorbele îi ieşeau tremurat, în timp ce urca într-un ritm alert câte două trepte, cu o sacoşă voluminoasă în mâna stângă iar cu dreapta căutând cu disperare balustrada pentru a nu-şi pierde echilibrul.
Nu mai purta de multă vreme tocuri, nu avea timp sau motive, dar chiar şi aşa în sandalele astea joase risca să se împiedice, după ce tot drumul îl parcursese aproape în fugă. Marius trebuia să plece la şcoală pentru ultimele ore pregătitoare de dinaintea bac-ului, iar Tudor se grăbea să plece la serviciu şi o aştepta să-i aducă ţigările pe care o rugase să i le cumpere. Încercase să-l convingă în repetate rânduri să se lase de fumat, însă explicaţia lui, pe care ea continua să o considere puerila, cum că în Poliţie n-ai cum să nu fumezi, îi era servită de feicare dată cu obstinaţie. Colac peste pupăză, ştiind că ambii se grăbesc pentru că erau în întârziere, a trebuit să lase mâncarea pe foc şi să plece la magazinul din colţ încercând să termine cumpărăturile în timp util.
-Vezi că te aştept deseară. Vine multă lume. Sper să poţi veni, dacă nu mai ai şi alte treburi în afară de gătit.
-…în afară de gătit… Ştia că-i aruncase în scârbă vorbele astea, dar deja se obişnuise cu felul lor de-a fi. Toate din bloc o invidiau petnru silueta ei, care parcă încremenise în timp, păstrându-i alura tinerească şi conservându-i nurii din anii în care-l întâlnise pe Tudor, aşa că le acorda prezumţia de invidie, cum îi plăcea ei să spună când îşi dădea coate şi râdea cu Tudor de ifosele lor.
Read more…
Orgasm.
Într-o lume a relativităţii, ar fi o nesimţire să ne putem baza pe ceva atât de imprevizibil precum orgasmul. La naiba!, incertitudinile sexuale se răsfrâng până şi asupra preferinţelor legate de partener, de multe ori orgasmul fiind un side effect, o latură a actului sexual în sine, deseori reprezentând doar un mijloc, nu scopul obţinerii plăcerii. Şi asta pentru că perversiunile şi obsesiile au trecut de mult graniţa decenţei şi a bunului simţ, iar scara folosită de cei care doresc să escaladeze nesfârşitul multe al plăcerilor, nu mai are de multă vreme trepte, ci oferă aripi vizitatorilor…în drumul lor către heaven. Însă nu un heaven Biblic, promis nouă drept premiu al înfrânării de la păcat, ci un heaven al deliciului, pe care-l căutăm aici printre noi, într-un mod lumesc, dar care uneori se poate întrepătrunde cu sensul Biblic, dacă protagoniştii preferă…perfecţionarea si profesionalizarea în locul exagerării…
Spun asta pentru că există atât de multe femei nesigure pe trăirile lor fizice, care se zbat tot timpul în incertitudini când vine vorba de experimentarea şi definirea propriilor orgasme, la fel cum există şi o sumedenie de bărbaţi cu reale probleme erectile, complexe cu privire la potenţă şi victime ale ejaculării precoce. Asemenea disfuncţionalităţi duc în timp la adâncirea traumelor, la un low self esteem şi de cele mai multe ori formează bariere insurmontabile, care transpuse în relaţiile sociale au ca rezultat oameni timizi, timoraţi, introvertiţi, lipsiţi de curajul abordărilor şi care se panichează când se află în faţa unui iminent contact fizic concret.
Statistic vorbind, aproape jumătate dintre femei nu au simţit vreodată un orgasm intravaginal profund, iar un sfert nici măcar pe cel clitoridian. Pe de altă parte, câţi bărbaţi pot presta o noapte întreagă, fiind capabili să-şi aştepte partenera să Read more…
Antena de bulgari şi USL-ul de trei lei.
Aş fi spus Antena 3 şi USL-ul de bulgari, dar mi s-a părut mai amuzant aşa… De ce e amuzant? Păi cum să nu fie când după ce întreg trustul Intact s-a zbătut cât a putut de mult timp de patru ani pentru a reuşi să-i dea jos pe Băsescu+Boc+PDL, vrând să-i aducă în loc pe Antonescu (via PC->PNL)+PSD (de nevoie) şi tocmai acum când sunt ai lor la putere, având 70% din Parlement, şi-o fură în cel mai desăvârşit mod cu putinţă?!
Că Băsescu e cel mai sinistru om politic din ultimii 23 de ani, e deja o certitudine. Că este şi cel mai puternic om politic, la fel, nu există dubiu. Că nu şi-a pus niciodată în slujba poporului aptitudinile sale de om politic genial (din păcate malefic), e clar ca bună ziua. Însă nu mă aşteptam ca în plin regim USL să şi-o fure absolut toţi soldaţii şi soldăţeii care au pus umărul la dărâmarea regimului PDL. E clar că Băsescu jubilează. Singura lui satisfacţie e să se folosească de impresionantul simţ politic pe care-l posedă, pentru a-i umili pe cei slabi şi proşti care încearcă să i se opună din când în când. Şi nu sunt puţini… Ceea ce face ca pentru mine, innocent bystander, miserupistul de serviciu, să fie un deliciu cinic, sadic, total, care vine ca o confirmare în legătură cu ceea ce am spus cu mult timp în urma – au plecat hoţii şi au venit proştii…
Băsescu este un om politic mare, cu ţinte mici. Niciodată n-a avut anvergura unui om politic responsabil, regional, luat în seamă de occident. S-a înglodat în micile meschinării care i-au gâdilat eul gigantic, ocazie cu care a reuşit să-şi desăvârşească până la perfecţie singurul skill cu adevărat impresionant – capacitatea de a-i fraieri pe proşti.
Care prosti? Păi, hai să facem o recapitulare scurtă (era să scriu recatipulare, ceea ce nu m-ar fi situat departe de adevăr, ţinând cont de tăria politică a actualei puteri…; dar probabil ar fi fost mai indicat recatipuţare, dacă mă gândesc la dotarea Read more…
Down by the riverside.
Respira sacadat, cu o frecvenţă ce trăda frenezia cu care plămânii căutau Oxigenul. De minute bune o ustura atât de tare gâtul, încât îl simţea precum o rană vie, care pulsa de fiecare dată când trăgea calic aer pe gura larg deschisă. Şi-ar fi dorit atât de mult să se poată linişti o clipă, să-şi calmeze respiraţia, să închidă gura şi să inspire pe nas, să stea puţin jos pentru că şi picioarele începuseră să o doară, dar nu dorea să renunţe. Alerga. Alerga fără încetare încă din momentul în care sărise din maşina lui, pe care nici măcar nu apucase să o oprească de tot. Ştia însă că este o luptă pe care gâtul ei avea să o piardă, întrucât picioarele se pare că nu doreau să o asculte, acum când intraseră într-un ritm care-i aducea aminte de copilărie, de anii în care alerga în felul ăsta aproape zilnic. Dar cum neglijase aproape complet sportul în ultimii ani, îşi primea acum pedeapsa binemeritată – usturime în gât şi inima care stătea să-i spargă pieptul.
Îl auzise strigând-o. Pentru puţin timp. Viteza ei iniţială fusese atât de mare, încât se julise pe umărul drept în momentul în care itrase în pădure. Era convinsă că el nu o urmează, nici la pas, darămite alergând. Credea că e doar o toană de-a ei, motiv pentru care o strigase de două sau de trei ori, aşteptând să se întoarcă până să termine el ţigara pe care tocmai şi-o aprinsese. Poate că o mai strigase şi după ce ea s-a îndepărtat, dar oricum nu mai conta. Străbătuse multe sute de metri prin desişul din calea ei, aşa Read more…
His Infernal Majesty.
Călătoria pe care o începuse deranjase total aparenta ordine creeată în împărăţia lui. În fapt, nimic nu putea fi încadrat în conceptul de ordine, ci era mai mult un fel de perpetuare a dezordinii, care în timp dusese la acea calmitate pe care nimeni nu o dorea perturbată. Şi chiar dacă acea conexiune pe care o avea cu fiecare particulă a împărăţiei lui nu necesita astfel de călătorii, existau momente în care dorea să viziteze anumite locuri, sau oameni, fără a divulga vreodată cuiva intenţiile sau motivele sale. Pur şi simplu pleca unde dorea, când dorea. Şi totuşi nu putea vizita orice, oriunde. Avea o limită. Aceeaşi limita care-i fusese impusă încă dinainte ca el să aibă o asemenea împărăţie.
Mişcarea lui nu era fizica. Nu exista un start al călătoriei. Pur şi simplu exista o voinţă. Un gând. Ulterior lor, entitatea sa căpăta un nucleu şi un ţel, care împreună străbăteau lumi şi Universuri, către destinaţii doar de el ştiute. Tocmai acea putere a lui făcea imposibil de prezis când va avea loc următoarea călătorie. Fiind tot timpul în fiecare dintre minionii săi, era greu de conceput de cineva că el se află într-un anume loc, la un anumit moment. Era peste tot şi nicăieri. Era în toţi supuşii săi şi în acelaşi timp era pretutindeni. Însă doar acolo. Doar în tărâmul lui. Doar în bezna de dincolo de materie. Pentru ca el era întunericul. Era nimicul. Era stăpânul inexistenţei şi al veşniciei întru nefiinţă, însă Read more…
Prag sau blam?! Transformarea dictaturii majorității în dictatura minorității…
În urmă cu o săptămână, mai exact pe 26.06.2013, Curtea Constituțională Română a legiferat pragul de 30% la referendum, care scade astfel de la 50% cât era până acum, lege care intră în vigoare peste un an. Cu alte cuvinte, începând din vara anului viitor, se va intra de facto într-o perioadă sumbră a istoriei moderne, în care cea mai simplă definiție a democrației -Dictatura majorității, se transformă într-o la fel de simplă definiție, însă care naște o sumedenie de semne de întrebare, fiind vorba de atunci încolo despre -Dictatura minorității.
Dacă e să fac o trecere în revistă a tipurilor de majoritate cu care a jonglat până acum democrația, acestea au fost întotdeauna în folosul cetățeanului, sau măcar n-au lăsat spațiu pentru interpretare, referindu-se mereu la chestiuni fixe, dincolo de orice fel de ambiguitate. Spre exemplu majoritatea simplă, se referă la decizia luată de majoritatea celor prezenți la vot, fiind raportată la cvorumul de vot, majoritatea relativă necesită jumătate plus unu din cei prezenți, majoritatea absolută se referă la jumătate plus unu din numărul total al membrilor și ar mai fi și majoritatea calificată, care este aplicată în situații de o importanță majoră și care necesită o voință exprimată de două treimi, sau chiar de trei pătrimi din numărul total al membrilor, fiind întotdeauna mai mare decât majoritatea absolută, care necesita acel 50%+1.
Așadar există mai multe tipuri de majorități. Și totuși până acum nimeni n-a vorbit de minorități. De ce? Păi pentru că niciodată în istoria de peste 2000 de ani a democrației, nimeni nu s-a gândit că se va ajunge la decizii luate de o Read more…
Șmecher! Niels Șmecher…
Crin Antonescu l-a numit pe Niels Schnecker director de campanie electorală pentru alegerile presidențiale din 2014.
Până aici nimic neobișnuit, câtă vreme omu’ are experiență cu așa ceva. La fel de puțin mă impresionează și poalele puse-n cap de absolut toată concurența Antenei 3. Niels este realizator Antena 3, așa că era de așteptat să crape ecranele de la atâta Breaking News pe RTV, B1 tv și Realitatea tv. Indiferența îmi rămâne neschimbată și în ceea ce privește alegerea făcută de Antonescu; Antena 3 era oricum goarna sa proprie, via Voiculescu, așa că…nimic nou sub soare…
Și totuși, ceva mi se pare demn de remarcat. Nu neapărat într-un mod acuzatoriu, cât mai degrabă într-un mod perfect legitim, ținând cont de imensele semne de întrebare, pe care eu, deținătorul de CNP, le sesizez a fi vizibile.
Niels Schnecker are un C.V. uluitor, pe care voi încerca să-l înșir aici, chiar dacă există riscul să vi se strice scroll-ul de la mouse. Iată câteva puncte importante…zic…
Experiență profesională:
- Consilier principal pe teme politice, economice și juridice pentru Phemelo Foundation , aparținând Congresului Național African (CNA)
- Consilier pentru Conferința pentru Africa de Sud Democrată (CODESA)
- Co-fondator și consilier pentru Black Business Services Association
- Consilier pentru Ambasada SUA din Pretoria (Africa de Sud)
- Consilier pentru Ministerul Transporturilor din România
Read more…
Tuzgâtumăti!
Se spune că drepturile omului includ pe lângă alte aspecte de o importanță majoră, și prevederi referitoare la intimitate, garantându-se respectarea ei atât prin legi organice, cât și prin Constituția fiecărui stat civilizat, totul fiind cuprins în capitolul mai mare al dreptului de proprietate, sau măcar corelat cu acest drept fundamental și ridicate împreună pe cele mai înalte trepte ale modernismului, fiind considerate axiome ale statului de drept.
-Pe naiba!… Este încălcat atât de des dreptul la intimitate dimpreună cu tot ce ține de confidențialitatea datelor personale, încât dacă ar fi să se aplice legea 677 din 21 Noiembrie 2001, un număr impresionant de funcționari publici, dar mai ales operatori ai diverselor companii de publicitate, ar face nițică pârnaică…
Dar ca să se înțeleagă mai bine la ce vreau să mă refer în acest articol, va trebui să fac unele precizări.
Orice om de pe suprafața planetei Terra, are nevoie de odihnă pentru a putea funcționa în parametri optimi. Odihna reglează metabolismul, ajută la dezvoltarea armonioasă a organismului și joacă un rol esențial în restartarea sistemului nervos vegetativ simpatic și parasimpatic. Nu degeaba există expresia -I need my beauty sleep (ineficientă în ce mă privește, dar totuși… ). Asta în cazul acelei ore dormită după-amiaza, pentru că înainte de a ajunge la somn, odihna poate fi reprezentată de orice formă a repausului și a lipsei de activitate fizică. Numai că odihna prin somn este atât de importantă, încât în unele situații privarea de somn era folosită drept metodă de tortură…foarte eficientă. Statul pe un Read more…
Băsescu se pişă pe USL. Jetul rezistă.
Îmi cer scuze pentru titlu, dar…pe cât este de amuzant, pe atât e de adevărat.
Nu cred că a existat vreo alianţă politică postdecembristă, atât de impotentă precum USL-ul. Incapacitatea lor de a face ceva, orice…pentru a avea în vreun fel câştig de cauză în lupta politică dusă împotriva lui Băsescu, este atât de evidentă, încât sunt convins că departamentul lor responsabil cu ceea ce ţine de comunicarea publică, pur şi simplu nu mai are ce să inventeze, drept scuze cu care să-şi motiveze jenanta ineficienţă.
Că tot veni vorba de jenă, tre’ să recunosc faptul că mi-e jenă să amintesc penibilele momente în care o copleşitoare forţă politică, dovedeşte că este incapabilă să contracareze un singur nene. Şi când spun un singur nene, chiar la asta mă refer, pentru că Băsescu le-a dovedit că şi după ce a spus acel penibil şi extrem de neconstituţional -Adio PD, adio PDL!, a continuat să se pişe pe USL, menţinând aceeaşi presiune a jetului. Ştiu, ştiu…are oameni care nu se văd, are oameni în justiţie, în serviciile secrete şi nu în ultimul rând, are susţinerea Bruxelles-ului şi a NATO. Numai că vizual vorbind, este un singur nene împotriva unui întreg Guvern, a unui Parlament controlat în totalitate de USL şi a unei opinii publice covârşitor majoritară USL (cel puţin conform ultimelor alegeri din urmă cu doar juma’ de an).
Şi totuşi face ce vrea, când vrea, cu cine vrea şi mai ales, cum vrea. Ceea ce mă face să afirm că e cel mai mare politician pe care l-a avut România în ultimii 23 de ani. A nu se înţelege om de stat, pentru că nu e. Interesele lui personale, mereu Read more…
ANALiză proFUNDă.
Văd că a început o adevărată dileală naţională, în legătură cu homosexualitatea şi introducerea unui articol în Constituţie, care să stipuleze clar şi concis faptul că o căsătorie poate fi încheiată între un bărbat şi o femeie. Pe de o parte se află BOR, ultraconservatorii şi organizaţii precum Noua Dreaptă, care susţin frenetic introducerea acestui articol, pentru a dispare definitiv teama apariţiei unor căsnicii între bărbaţi fără vagin, sau între femei fără penis, iar pe de altă parte, avem homosexualii (evident…), plus alte organizaţii care în virtutea toleranţei şi a drepturilor omului interpretate subiectiv, speră să vadă bărbaţi aruncând buchetul de flori peste umăr, sau femei scărpinându-se la coa…, pardon…femei având drept rochie de mireasă, un smoking impecabil şi un papion asortat.
În opinia mea, sexualitatea reprezintă cel mai sensibil subiect pe care l-ar putea atinge o dezbatere publică, căpătând o importanţă înzecită atunci când vine vorba de înlocuirea argumentelor cu ameninţări şi a toleranţei cu îndârjire îndărătnică. Dar cum se pare că am discutat public despre orice în ţara asta, iar bulgărelul format de oportunistul Remus Cernea, a fost cu osârdie rostogolit de toţi cei cărora li s-a părut momentul oportun, iată că se uită de 1.5 miliarde de Euro pe care România i-a plătit Bechtel pentru 52 km. de autostradă construiţi în 10 ani, s-a uitat de faptul că Guvernul Ponta doreşte asumarea răspunderii pe proiectul regionalizării, de parcă votul cetăţenilor i-a îndrituit să facă ce vor ei, mandataţii fiind pentru posteritate, s-au lăsat în plan secund dezbateri precum proiectele Roşia Montană sau gazele de şist, şi s-a trecut la Read more…
Amprenta irepetabilei iubiri.
-Nimic nu este veşnic…
-Oare?!
Fiecare eveniment, trăire, proces fiziologic, gând, viaţă, plus tot ceea ce ţine de lumea materială, fiind supus legilor fizicii, are un început şi un sfârşit. Universul e cinic. Exact. Matematic. Fie că eşti credincios, fie că eşti ateu, eşti automat supus inevitabilităţii sfârşitului. Sfârşitului a orice… Începând cu ceea ce faci, continuând cu ceea ce gândeşti (pentru că intervine uitarea), şi terminând cu moartea. Inexorabila moarte. Calma, blajina, răbdătoarea şi fatidica moarte. Totul se naşte, trăieşte şi moare. Până şi istoria ar fi moartă, dacă nu ne-ar fi dus capul să ne apucăm de scris, şi de dus vorba din gură-n gură, generaţie peste generaţie, ca să preîntâmpinăm apariţia uitării. Regii şi împăraţii mor aidoma săracilor, iar moartea este singura responsabilă de realizarea unei egalităţi perfecte a tuturor făpturilor vii; o egalitate pe care ar invidia-o adepţii comunismului, întrucât nimic, niciodată, nu a putut şi nu va putea aduce o egalitate perfectă între toţi oamenii de pe pământ, aşa cum face moartea. E ca şi cum s-ar atinge zero absolut în materie de temperatură, sau precum o întâlnire pe care ţi-ai da-o cu Fata Morgana…
Şi totuşi am nesimţirea să consider că există ceva care poate sfida moartea. Îi poate râde-n faţă din postura intangibilităţii. Odată născută, poate dăinui ev după ev, şi nu moare decât odată cu moartea însăşi. Iubirea. Nu am cunoştinţe medicale, însă vreau să cred că până şi bolnavii de alzheimer încă simt iubire. Pentru că iubirea înmugurită în inima unui om, nu are legătură cu uitarea. Rămâne în cel mai dosnic colţ al sufletului, rezistă tuturor intemperiilor Read more…
Keep your head up, my love.
Pe vremea când citeam Pendulul lui Foucault al lui Umberto Eco, tare neghiob şi ignorant mai eram. Nu că acum aş fi altfel… Doar percepţia mi s-a schimbat o ţâră. Am devenit puţin mai atent la ansamblu, văzând mai mult decât un stop cadru, şi având mai mult de o singură mutare în expectativă. Culmea e că n-am mai jucat Şah de multişor, dar sunt convins că acum aş juca mai bine decât pe vremuri. În fine…
Cred că la baza noilor abordări, dincolo de orice fel de strategie, pentru că nu-mi stă în fire o analiză prea profundă, s-ar afla un alt sistem de referinţă. O anamneză transformată în scenariu. Iar asta se întâmplă datorită pendulului. N-am cutezanţa de a spera că pot emite judecăţi cu valoare de adevăr, dar până la urmă, propriile mele răspunsuri se transformă din supoziţii în axiome, atâta timp cât feed-back-ul raţiune-simţire îmi transmite că în ceea ce mă priveşte, enunţurile pe care mi le ofer reuşesc să împace gândurile cu simţirea.
Multă vreme m-am agăţat de un cui imaginar, bătut adânc în conştiinţa proprie, în jurul căruia pendulam căutând gravitaţia. Am crezut că esenţa găsirii căilor pierdute, dar mai ales nucleul aflării multor răspunsuri căutate de sute şi mii de ani, se află în -Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturnă pământul. Însă Arhimede nu m-a mulţumit, aşa încât am extrapolat ce-a spus el, adăugând o înţelegere personală a respectivei expresii, şi transformând-o în -Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturnă întreg Universul. Pentru că până la urmă, în lipsa unui punct de sprijin, în lipsa unui reper la care să ne raportăm dincolo de orice formă de tăgadă, într-un mod incontestabil, haosul în care ne aflăm seamănă mai mult cu o derivă în vid, în care corpuri Read more…
Danny boy.
Sunetul înfundat al respiraţiei care lovea de la foarte mică distanţă plapuma, părea a fi singura tonalitate prezentă momentan în dormitorul lui Danny. Şi totuşi putea să jure că şi-a auzit numele strigat de către o voce străină. Cu toate că trecuseră deja aproape cinci minute de când acel glas gutural îi turnase acid pe sira spinării, timp în care nu se mai auzise nimic suspect, nu putea să renunţe la strânsoarea pumnilor săi micuţi pe care-i avea încleştaţi în marginea de sus a plapumei ce şi-o ţinea speriat în dreptul gurii, pregătit -Dacă va fi cazul…, să şi-o tragă peste cap, drept ultim scut împotriva răului.
De când mămica lui îi stinsese lumina, singurele gânduri care-i trecuseră prin cap au fost în legătură cu ce se întâmplase în dimineaţa acelei zile. Întunericul casei sale îi declanşase instantaneu acele senzaţii, de parcă aici se simţeau bine acele gânduri – în întuneric.
Aşa îi plăcea lui să spună. -Mami, mă duc în casa mea. O vedea cum râde de fiecare dată, fără să se poată stăpâni. Abia când reuşea să-şi tragă sufletul, încerca să-i spună că se cheamă dormitor, după care-l lua în braţe atât de strâns încât simţea că se sufocă, şi-l pupa pe frunte, după care-i dădea drumul din strânsoare, nu înainte de a-l ciufuli straşnic. Ştia şi el că este un dormitor, aşa cum era cel în care dormise până de curând alături de ei, dar de când mami şi tati îl mutaseră în noul său dormitor, a simţit că e casa lui, şi doar aşa îi spunea, spre deliciul părinţilor dar mai ales a tuturor invitaţilor, care se prăpădeau de râs de fiecare dată când mami îl Read more…
Recent Comments